Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!

Chemarea la acțiune

Descarcă Chemarea la acțiune

Invitaţie

Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES împreună cu UGIR Mureş, CLIMM Harghita şi un grup de experţi din sectorul privat  organizează audierea publică cu tema ,,Soluţii pentru o procedură transparentă în alocarea finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sighişoara”.

Audierea publică va avea loc, joi, 3 noiembrie 2011, între orele 17:00 – 19:00, la Sala Mică a Primăriei Municipiului Sighişoara.

Cei interesaţi să participe sunt rugaţi să-şi exprime mai întâi opinia în scris şi să o transmită până în data de 2 noiembrie 2011 (inclusiv), la adresa de e-mail: audierepublica@cedes.ro împreună cu formularul de înscriere completat şi cu opţiunile participanţilor: opinie susţinută numai în scris, opinie susţinută inclusiv verbal la audierea publică sau simplu spectator în sală.

Procedura audieriii publice permite oricărei persoane interesate să transmită opinia scrisă cu privire la tema dezbaterii, nefiind obligatorie susţinerea verbală în cadrul audierii publice.

Toate documentele necesare participării şi implicării se găsesc pe site-ul asociaţiei www.cedes.ro.

Pentru relaţii suplimentare: Nicoleta ANGHEL

Preşedinte, Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES, 0745.421.207,  0722.244.004

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.