Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!
Domeniu: 
Situația parcărilor
Inițiatori: 
Academia de Advocacy
Stare: 
Derulat
Data: 
22 Iunie 2011
Categorie: 
Audieri publice simulate
Locație:
Constanța/Constanta

Motivația

 

 

CONSTANȚA

,,ORAȘ AL INVESTIȚIILOR” SAU ,,ORAȘ AL NATURII”?

Constanța este cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. Când, pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului), s-a format o colonie greacă numită Tomis. Astăzi este, alături de Cluj Napoca, orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România.

 

Totuși, din perspectiva infrastructurii parcărilor, se confruntă cu probleme similare tuturor marilor orașe din România.

Lipsa locurilor de parcare în zona centrală a oraşului a devenit o problemă cronică în municipiul Constanţa, mai ales în perioada sezonului estival. Fenomenul turismului de week-end pune o presiune suplimentară asupra locurilor de parcare şi spaţiilor verzi transformate, în Mamaia, în parcări ad-hoc. Pentru a suplini (parţial) lipsa locurilor de parcare, turiştii pot parca pe prima bandă a bulevardului, în zilele de week-end, având, însă de suferit locuitorii municipiului şi zonei metropolitane, cei ce au afaceri în zonă şi turiştii.

S-au amenajat parcări și s-au reabilitat trotuarele pe următoarele bulevarde: Bulevardul Mamaia, Bulevardul Tomis, Bulevardul Ferdinand, Bulevardul I.C.Bratianu, Bulevardul Aurel Vlaicu, Bulevardul Soveja, Strada Mircea cel Bătrân. Prin transformarea unei părți a trotuarelor aferente acestor bulevarde în parcări auto, s-a rezolvat, în parte, problema parcării în municipiul Constanța. S-au obţinut, astfel, circa 5.000 locuri noi de parcare.[1][2]

În 20 aprilie 2011, a fost semnat contractul între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ADR Sud-Est şi Primăria Municipiului Constanţa pentru finanţarea construirii unei parcări verzi supraetajate P+3E+T, cu 265 de locuri de parcare, în zona Spitalului Judeţean de Urgenţe Constanţa.

Miercuri, 15 iunie 2011, Primăria Constanţa a anunţat că persoanele interesate de proiectul „Amenajare parcări – 270 de locuri, pe bulevardul 1 Mai, zona cuprinsă între Pasaj Gară CF şi Piaţa Farului“ pot depune solicitarea pentru obţinerea acordului de mediu. Acelaşi anunţ a fost făcut şi pentru proiectul „Amenajare parcarea auto publică pe bulevardul Aurel Vlaicu, Complex Penny Market – Aleea Mărgăritarelor“.[2][3]

"Având în vedere problemele bugetare, am fost nevoiţi să revizuim programul de asfaltare. (…) în primul rând, dorim să creăm mai multe locuri de parcare în oraş, care se vor realiza prin reducerea dimensiunilor trotuarelor”, a declarat directorul executiv al SCIL Confort Urban SRL, Claudiu Rădulescu.[3][4]

În aceste condiții, problema spațiilor verzi insuficiente devine o problemă tot mai acută a orașului Constanța, tocmai datorită lipsei de terenuri disponibile pentru construcția de parcări.

Senol Zevri, directorul Agenţiei de Mediu a declarat, în 8 iunie 2011, că „spaţiile verzi sunt distruse pentru a face loc unor construcţii monstruoase care invadează zona de intimitate socială”.

Normele europene, care au fost transpuse în legislaţia internă, vorbesc de un minim de 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. 31 decembrie 2010 era termen intermediar pentru ca administraţiile locale să creeze o suprafaţă minimum de 20 de metri pătraţi. La sfârşitul anului trecut, în municipiul Constanţa, suprafaţa medie de spaţiu verde pe cap de locuitor era de 1,97 metri pătraţi. Asta înseamnă efecte directe asupra sănătăţii oamenilor, dar şi afectarea directă a vieţii lor cotidiene. [4][5]

Cum răspundem celor două nevoi legitime? (de parcări și de spații verzi)

Care este soluția optimă pe care o întrevedeți pentru municipiul Constanța?

Vă invităm să vă exprimați opinia, în scris și verbal, în cadrul Audierii publice simulate Constanța - ,,oraș al investițiilor” sau ,,oraș al naturii”, din cadrul programului de formare profesională ,,Dialog social și advocacy”.

Opinia dvs. scrisă trebuie transmisă la adresa de email: depozitii@gmail.com, până cel târziu miercuri, 22 iunie 2011, ora 15.00.

 


[5][1] „Constanța orașul superlativelor”, Adevărul, 22 decembrie 2009, http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-_E_oficial-_Constanta_a_fost_aleasa_orasul_superlativelor_0_175782636.html;

[1][2] Parcari amenajate pe bulevardele principale si amenajare trotuare - Parcari amenajate pe bulevardele principale si amenajare trotuare, data ultimei actualizari: 24/01/2009, http://www.primaria-constanta.ro/Machete/MachetaCautare.aspx? paginaID=53&lang=ro¶m=parcari;

[2][3] ,,Se mărește numărul de parcari în Constanța”, Jurnal de Constanța, 16 iunie 2011, http://www.jurnaldeconstantaonline.ro/2011/06/16/se-mareste-numarul-de-parcari-in-constanta/;

[3][4] ,,Constanța: Pregătiri pentru lucrări de asfaltare”, GuvernareLocală.ro, 3 martie 2011, http://www.guvernarelocala.ro/servicii-publice-locale/administrarea-retelei-de-drumuri/constanta-pregatiri-pentru-lucrari-de-asfaltare;

[4][5] Cum a „evaporat“ Mazăre parcurile şi spaţiile verzi din Constanţa, CugetLiber.ro, 8 iunie 2011, http://www.cugetliber.ro/1307480400/articol/84397/cum-a-evaporat-mazare-parcurile-si-spatiile-verzi-din-constanta/;

 

 

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.